Campania prezidențială din 2014 a lansat mai multe proiecte legislative, pe care candidații le-au susținut în fața electoratului. Klaus Iohannis și-a pus întreaga speranță în proiectul legislativ privind votul prin corespondeță. La fel ca în 2009, PSD a avut o problemă cu voturile din afara României, unde nu au reușit să reducă din diferența față de candidatul de dreapta. De parcă acest dezastru nu era suficient, Victor Ponta a încercat să pună cât mai multe bețe în roate românilor aflați în străinătate în ziua votului pentru Președintele României.

Poveștile de după campania electorală spun că una dintre principalele cauze care a dus la înfrângerea lui Victor Ponta o reprezintă tocmai votul românilor aflați în străinătate. Pe aceștia, Klaus Iohannis i-a amăgit încă de la început, imediat ce a conștientizat punctul slab al social-democraților, că le va oferi șansa să voteze prin corespondență.

Votul prin corespondență a fost văzut dintotdeauna ca un proiect gândit de formațiunile politice de dreapta, un proiect atribuit liberalilor, care conștientizează că identitatea națională nu se pierde în momentul în care depășești granițele propriei țări și nici nu-ți pierzi din drepturi atunci când alegi să trăiești într-o altă țară. De asemenea, doctrina liberală încurajează electoratul să participe la procesul politic, iar prin votul prin corespondență le acordă indivizilor mai multe posibilități s-o facă.

A fost nevoie de un an de zile pentru ca Președintele Klaus Iohannis să promulge legea privind votul prin corespondență. PSD, în tot acest timp, a deținut majoritatea parlamentară, iar PNL a pus presiune pe demnitari să ia în considerare acest proiect legislativ. Practic, social-democrații erau între ciocan și nicovală – nu puteau să respingă proiectul și nici nu puteau să-l adopte. Într-un final, după demisia lui Victor Ponta și instalarea lui Liviu Dragnea la conducerea partidului, au cedat și le-au oferit românilor plecați în străinătate șansa să voteze prin corespondență. Din acel moment, strategia PSD pentru alegeri trebuie să includă și cetățenii din exteriorul țării.

Mulți spun că astfel de decizii sunt luate de  formațiunile politice care au la bază o doctrină liberală, dar foarte ușor ele se pot transforma într-o manipulare a electoratului. Deși proiectul legislativ a fost adoptat, mai trebuie precizat și un detaliu de nuanță – PSD a adoptat proiectul, din moment ce dețineau majoritatea parlamentară.

 

sursa foto: www.canadapost.ca