Ritter von Kuehnelt-Leddihn (1909-1999) a fost un nobil austriac, catolic, savant şi exponent de marcă al conservatorismului continental. Din punct de vedere doctrinar, el a fost puternic influenţat de aşa-numiţii „Părinţi Fondatori ai Statelor Unite”: Montalembert, Alexis de Tocqueville şi Jacob Burckhardt.

Un ghid pentru Lumea Liberă

În 1981, Erik Ritter von Kuehnelt-Leddihn a elaborat o declaraţie ce avea să devină celebră – Principiile Declaraţiei de la Portland. Un ghid pentru Lumea Liberă –, din care vom reproduce (în cele ce urmează) punctul său de vedere referitor la proprietatea privată, această concepţie fiind emblematică pentru dreapta europeană:

Singura şansă a omului de a fi liber

„Libertatea este legată, în mod intrinsec, de proprietatea privată; orice bun sau mijloc de producţie trebuie să aparţină fie unor persoane private (individuale sau grupuri), fie unor organisme politice (municipalități, „state” sau guverne centrale). Nu există o a treia posibilitate. A deţine o proprietate este dreptul dat Omului de către Dumnezeu și este singura șansă a Omului de a fi liber material şi de a se apăra. Omul este, prin natura sa, un animal strîngător şi economisitor. Achiziţiile sînt principala sa motivaţie pentru munca grea depusă. Prin urmare, o economie bazată pe întreprinderea privată şi pe iniţiativă personală va produce infinit mai mult decît o economie bazată pe capitalismul de stat, în care managerii şi lucrătorii ar fi birocraţi şi funcţionari publici.

Socialismul: „O idee clară, dar falsă”

Aceasta nu este o teorie, ci un fapt empiric. Socialismul, care poate fi explicat oricui în doar zece minute, este „o idee clară, dar falsă”; sistemul antreprenoriatului liber poate fi asemănat cu un ocean de ambiţii personale, este de o complexitate enormă – dar funcționează, livrează rezultate. Capitalismul de stat şi socialismul au un efect mortal asupra caracterului individului, dar şi asupra puterii familiei, deoarece acestea impun un substitut Leviathanic pentru familie. Nu produc o societate pluralistă, ci uniformizare şi egalitate în sărăcie cu o mică, dar brutală elită la vîrf. Capitalismul de stat este rezultatul unei perspective „constricționiste” a intelectualilor flămînzi de putere, un sistem ostil în mod special față de muncitori şi agricultori.”

 

sursa foto: bardstownauto.com