Pe scena politică românească nu există dreapta şi stânga. Nici pe departe. La noi, vorbim despre spectrul de dreapta doar pentru a ne afla în treabă, ceea ce nu-i deloc normal. Cu alte cuvinte, ne amăgim degeaba.

Identitatea naţională

Însă, dacă ar fi să discutăm despre nişte curente politice pe model european, şi de faptul că România are nevoie de aşa ceva, cred că o dreaptă autentică trebuie să se construiască pe valorile care definesc identitatea noastră ca popor, dar şi în jurul unor instituţii în care românii au încredere. Pe scurt, consider că dreapta autohtonă trebuie să fie creştină şi anticomunistă. Aceste două elemente reprezintă o necesitate de netăgăduit.

În România e foarte, foarte multă prostie

Desigur, în realitate, această problematică se dovedeşte a fi deosebit de complexă şi nu poate fi expediată printr-o simplă declaraţie. E nevoie de o analiză de substanţă. Oricum, obstacolele se dovedesc multiple. De ce? Pentru că, din nefericire, în ţara noastră e foarte, foarte multă prostie.

Neghiobia politică

Da! Neghiobia şi nepriceperea au fost şi sunt dominante, mai cu seamă din punct de vedere politic, dar şi în celelalte domenii de activitate. Aşa că, iată, n-ar trebui să ne mire deloc că nu avem o dreaptă veritabilă, chiar şi la 26 de ani de la Revoluţie, deşi se resimte din ce în ce mai acut o astfel de nevoie. Însă, momentan, ne aflăm pe un teren viran şi ne lovim zilnic de diverse forme de inconştienţă. Aceasta este România de astăzi.