Democrația din România post-decembrie a lăsat, în ultimii 26 de ani, impresia unei improvizații de ultim moment, care a dezamăgit poporul ce a asistat precum spectatorii la o piesă de teatru. Principala problemă a țării noastre a fost tocmai aceea că poporul nu s-a implicat în procesul politic. Nu a fost o democrație participativă, ci mai degrabă o iluzie de democrație.

Din această situație putem deduce că cetățenii nu au stiut niciodată ce implică democrația și, pe de altă parte, nici partidele politice nu le-au oferit modele ale democrației, ci s-au comportat mai degrabă precum niște grupuri de interese sau grupuri infracționale organizate.

Politologul italian Giovanni Sartori vorbea, în cartea sa  Teoria democraţiei reinterpretată, tocmai despre acest mod eronat de a privi democrația: „dintre condiţiile democraţiei, cea mai puţin amintită este aceea că ideile greşite despre democraţie fac ca ea să funcţioneze greşit”. Dacă adaptăm această afirmație la realitatea din România, tragem concluzia că degeaba am sperat la democrație, când acest vis frumos ne-a fost vândut de foștii membri ai Partidului Comunist.

Liberalismul s-a observat în România în momentul în care a apărut discursul despre drepturi. Societatea a considerat ca fiind definitoriu acest aspect și a militat pentru realizarea acestui deziderat. Politicienii au trat această temă ca pe o favoarea făcută societății, pe când, acordarea drepturile este ceva inerent naturii umane. Totuși, liberalismul este conștient că singura modalitate de a acorda drepturi este prin reducerea altora.

Pe scena politică din România a rămas Partidul Național Liberal ca reprezentant al liberalismului, însă acesta nu-și propune un stat minimal, în care individul să fie pregătit să-și rezolve problemele. Acest aspect poate fi înțeles și prin prisma faptului că țara noastră nu are un stat de drept consolidat, ci unul fragil, care cadă pradă în mâinile corupților. Prin urmare, primul pas al Partidului Național Liberal ar trebui să fie tocmai acela de a încuraja lupta anticorupție.