I.L. Cum a rezistat liberalismul românesc timp de 141 de ani?

 

A.G. În primul rând, cred că este vorba despre persistența liberalismului românesc și extraordinara sa capacitate de regenerare, de a renaște, de a imagina, de a genera mereu idei și proiecte noi, mereu și mereu soluții, de a avea tot timpul acel „altceva”, care te separă, te distinge în politică de pluton, de ceilalți.

Cea mai veche doctrină din România, a „rezistat” datorită unei imense capacități de autoreglare, de adaptare, datorită dinamismului său. După 1875, practic, nu există vreo problemă statală a românilor care să fi lipsit de pe agenda liberalilor.

Știți la fel de bine ca și mine că liberalismul a apărut în lume ca o doctrină deschisă, ca o filozofie globală, principiile sale au putut fi, de-a lungul timpului, utilizate universal. O filozofie a progresului, o filozofie politică a libertăților, o filozofie socială și politică în jurul libertății individului, pe care-l așază în prim-plan.

Liberalismul românesc este prezent în toate marile momente românești – revoluții politice, mica Unire, reforme, Constituția de la 1866, cucerirea independenței, guvernările de până la Marele Război, Marea Unire, reformele și modernizarea din interbelic, dar și în anii dificili care au urmat. PNL nu a capitulat niciodată. PNL a rezistat și atunci când această țară nu mai avea partide, nu mai avea Parlament, nu mai avea instituții. În anii comunismului, elita sa a fost decimată în închisori. În exil, partidul a avut o activitate aproape neîntreruptă, cu centre, cu întâlniri, cu publicații, cu evenimente. Sufletul liberalismului se mutase în anii comunismului în afara României.

Dar dincolo de toate acestea, blazonul Partidului Național Liberal face deja parte din patrimoniul național. Această zestre nu poate fi practic întrecută de aproape nicio altă doctrină, niciun alt vehicul politic. Lucrul acesta a fost vizibil și în anii 90 și în anii 2000: forța acestui blazon este imensă, chiar și atunci când PNL nu se ridica la nivelul așteptărilor sau era lovit din toate părțile, această zestre i-a trezit pe lideri, a creat o presiune formidabilă pentru a depăși greutăți, uneori imense. Și a reușit să-și păstreze standardele, să readune românii în jurul său, continuând tradiția și respectând blazonul.

După 1989, sigur că multe s-au schimbat, dar PNL a pus și atunci – cu un efort considerabil – o piatră de hotar pentru democrația românească. În anii aceia grei, liberalii au trebuit să se reinventeze politic, să refacă totul de la zero.

După 1996 și după am fost, cred eu, pregătiți pentru schimbarea la față a României. Liberalii au fost cei care, alături de o coaliție de dreapta, au întors țara cu fața spre Europa, pe un drum care părea abandonat atunci, iar acum pare ireversibil. Procesul de aderare a României la UE nu a început nici pe departe în guvernarea coruptă a lui Adrian Năstase, ci la sfârșitul anilor 90. Se uită repede că relația cu NATO PNL a realizat-o, prin miniștrii săi. La fel și reformele care au pregătit țara pentru Europa. În 2007, un guvern liberal, un prim-ministru liberal, președinte al PNL a dus România acolo. Iar în 2014 am reușit să dăm țării primul președinte liberal din istoria sa.

Aș mai sublinia un lucru pe care îl consider extrem de important: atunci când PNL a fost puternic, României i-a fost bine. Nu e o întâmplare că cele mai importante progrese democratice și socio-economice, precum și succesele proiectului nostru național s-au petrecut în timpul unor guvernări liberale sau în perioade în care PNL a dominat scena politică românească. PNL și-a legat destinul de cauza construirii unei națiuni române moderne. Acesta este motivul pentru care a fost înființat și aceasta este și rațiunea sa de a exista. Pot înțelege de ce adversarii noștii politici devin atât de nervoși și frustrați când vorbim despre asta. Puterea acestui „brand” este imensă, așteptările oamenilor față de PNL pleacă în primul rând de la trecutul nostru, de la moștenirea noastră.

 

 

I.L. Ce au adus nou liberalii români (contribuții care să îmbogățească ideologia la nivel local şi internațional)?

 

A.G. Liberalii români au fost atât de vizionari, încât au reușit să ducă o doctrină într-o țară conservatoare, s-o transforme în principii de guvernare și să modernizeze națiunea. Guvernările liberale au excelat, aș spune, prin forța ideilor, a proiectelor. Contribuția liberalilor români stă în capacitatea lor de a adapta doctrina liberală la o realitate total diferită de ceea ce se întâmpla la Paris, la Londra, Viena sau Berlin.

Există această imagine a liberalismului românesc – pe care o împărtășesc – potrivit căreia istoria sa coincide cu modernizarea. Este principalul și primul curent politic modern, care nu reprezintă o categorie redusă, ci este imaginea unui proiect despre stat, despre progresul său, despre idealurile naționale. La noi, unitatea națională, independența, statul modern sunt creații ale liberalismului mai mult decât în orice stat est-european. Liberalismul a fost pentru România o rețetă foarte potrivită, pentru că o țară rămasă în urmă a fost obligată să ardă etapele.

 

 

I.L. Cu ce riscuri şi amenințări se confruntă acest curent politic autohton în zilele noastre?

 

A.G. Amenințările au devenit, de peste un secol, un lucru firesc pentru liberalism. În prima jumătate a secolului trecut, liberalismul s-a confruntat cu o criză de identitate, datorată în principal curentelor de opinie diverse, a curentelor politice foarte variate, a extremismelor și a populismelor. După Al Doilea Război Mondial, este evident că liberalismul s-a confruntat cu noi provocări, generate de o expansiune a statului și a guvernării intervenționiste în multe sfere ale vieții sociale și economice. Și doctrina a fost nevoită să adapteze principii, concepte, valori.

Există o presiune continuă între așteptările legate de libertăți și vulnerabilitățile inerente ale societății contemporane. Multe dintre amenințările contemporane impun la prima vedere soluții care contravin principiilor liberale. Legile și procedurile de supraveghere a comunicațiilor pot fi citite în această cheie. Dar eu cred că depinde mult de modul în care vrem să protejăm individul și societatea.

Liberalismul este o doctrină vie, inovatoare, curajoasă, ceea ce l-a făcut mereu un dușman de moarte al oricăror forme de extremism politic. Astăzi, valorile liberale sunt puse în discuție, probabil mai mult ca oricând, de amenințările teroriste, de riscurile privind securitatea umană. Inclusiv criza refugiaților a generat temeri legate de introducerea controalelor la frontiere, o evidență mai strictă a securității în comunități. Acestea, desigur, pot fi percepute ca amenințări. Sunt optimistă, sunt convinsă că statul și societatea vor găsi echilibrul și resursele pentru a nu atinge libertăți fundamentale ale individului și pentru a nu degaja tensiunea în interiorul societății. În fond, capacitatea politicienilor de a găsi soluții la toate acestea este profesia și vocația lor. Le rezolvă, merg înainte; nu le rezolvă, pleacă.

În aceeași măsură, cred că rămâne pericolul populismului atunci când problemele economice sau grave ne copleșesc. Apariția unor lideri sau formațiuni care sunt capabile să convingă repede, cu idei fixe și puține, cu soluții halucinante procente importante din electorat rămâne o problemă la nivelul Europei. De aceea este atât de important să reclădim încrederea oamenilor în clasa politică, să resetăm relația noastră cu cetățenii. În caz contrar, deschidem chiar noi o ușă pentru forțele extremiste, antidemocratice. PNL de astăzi își ia toate măsurile pentru a evita un astfel de pericol. Trecem printr-un amplu proces de înnoire și facem toate eforturile necesare pentru a răspunde revendicărilor societății cu privire la oferta politică a partidelor. Suntem preocupați ca PNL să fie o marcă a integrității, a profesionalismului, a reprezentării echilibrate în politica românească de astăzi.

 

I.L. Mai există grupări ideologice în interiorul PNL sau toți liberalii sunt aliniați în spatele politicii dictate de la centru? Întreb, deoarece partidul este cunoscut pentru facțiunile care au purtat dezbateri şi, in extremis, chiar lupte de culise.

 

A.G. Vă spun foarte sincer: de fiecare dată când aud că în PNL s-a constituit un grup care vrea să pună în mișcare un proiect sau o idee de a construi ceva legitim, bun, folositor și echilibrat mă bucur mult. Numai așa cred că putem crea o emulație de idei, o competiție intelectuală în PNL. Eu nu am fost niciodată adepta concepției potrivit căreia un partid se conduce cu pistolul la picior. M-am simțit mereu în PNL liberă să spun ce gândesc, să acționez așa cum cred, să susțin ideile și proiectele pe care le consider bune pentru societate și pentru români. Și de aceea, și acum, când sunt președintele PNL, nu pot proceda altfel. Și nici nu cred că în PNL a fost vreodată o atmosferă de teroare, așa cum văd pe la alții că se practică.

Partidul Național Liberal a fost mereu un partid viu, care a trăit la intensitate toate deciziile sale, care a avut competiții pentru structurile interne și pozițiile de răspundere. Fuziunea cu PDL este și mai benefică din acest punct de vedere pentru că ei au avut un alt model de organizare, altfel structurată, poate cu mai multă disciplină. Or această punere împreună cred că va aduce avantaje pentru toți. Așa e și într-o familie nou constituită, unde obiceiurile, regulile, tabieturile apar natural, din viața de zi cu zi.

Cât privește „grupurile ideologice”, cred că am colegi cu opțiuni foarte ferme, poate unii mai radicali, alții mai moderați. În orice caz, loialitatea față de PNL și valorile sale ține de implicare. Cu cât ești mai implicat în viața de partid, cu atât înțelegi mai bine cum funcționează această mare organizație politică, cum își modelează deciziile și pașii.

 

I.L. Dumneavoastră, personal, v-ați pronunțat în favoarea cotelor de gen în politică. Cum se împacă viziunea liberală cu un astfel de proiect?

 

A.G. Justin Trudeau, liderul Partidului Liberal din Canada și actualul prim-ministru al țării a răspuns, atunci când a fost întrebat, de ce cabinetul său are 50% în componență femei: „Pentru că suntem în 2015”. Asta se întâmpla anul trecut și a rămas o replică celebră, o trezire la realitate aș spune. Cred, înainte de toate, că România și în special clasa politică, trebuie să iasă din ipocrizia care a caracterizat-o după 1990. Să fim sinceri: în 25 de ani femeile nu au avut în mod real un cuvânt de spus în politică și aceasta a fost o formă de discriminare mascată, de inegalitate necorectată, pe care orice tip de liberalism o respinge.

De la educație, până la decizii în Parlament, în structurile guvernamentale, în autoritățile publice – peste tot femeile sunt astfel subreprezentate, în deplin dezacord cu procentul pe care-l ocupă în structura demografică.

Prin faptul că nu le-a oferit femeilor instrumentele politice pentru a-și exprima opiniile, de a-și realiza proiectele, nu facem altceva decât să le punem în urma societății. Este o formă de îngrădire a libertății.

Aș spune că România are o clasă politică de multe ori depășită de vremuri, de aceea înnoirea ei este atât de urgentă. Promovarea și accesul femeii în politică au fost consecințe ale acestei situații. Este adevărat că gândirea liberală nu a fost aliniată cu emanciparea feminină sau egalitatea de gen, dar noi ne aflăm azi într-o situație dezastruoasă, la ani lumină de tendințele europene și mondiale. A nu face corecții legislative înseamnă să îmbrățișăm cu seninătate această situație.

Promovarea femeilor este considerată astăzi în lume o politică publică, este esențială inclusiv pentru înțelegerea modernității, este un marker al unei societăți progresive și astfel o văd ca pe o parte a unei viziuni liberale. Sunt multe exemple ale unor democrații liberale care au avut maturitatea de a așeza societatea, din mers, pe poziții ferme, prin introducerea cotelor legiferate de reprezentare. Și lucrurile au mers mai bine, nicidecum mai prost – or aceasta este rațiunea oricărui act normativ.

Există astăzi în lume trei soluții pentru a corecta dezechilibrul de reprezentare politică: locuri rezervate în Parlamente pentru femei (prin Constituție sau legi), cote legiferate privind candidații (cazul propunerii PNL) și cote voluntare pe care le stabilesc partidele. Noi am optat pentru varianta moderată. Dar dacă vă spun câteva cifre, vă veți îngrozi. Într-un raport privind situația femeilor în parlamentele naționale, cu date foarte actuale, de acum două luni, din 190 de state, România se află pe locul 96, cu aproape 14% femei în cele două camere ale Parlamentului. Suntem la jumătatea procentului mondial și la distanță foarte mare de statele nordice. Vă mai pot spune că suntem depășiți de majoritatea statelor arabe sau din Africa sub-sahariană. Situația aceasta nu mă face să mă simt mai liberală dacă nu iau atitudine pentru a îmbunătăți aceste cifre în România.

Cred că oamenii de bună credință se vor alătura acestei inițiative și colegii mei au înțeles urgența acestui proiect legislativ, drept pentru care le mulțumesc încă o dată. Votul și acceptarea acestei realități va fi o probă a Parlamentului și a clasei politice. Face parte din schimbarea clasei politice, deci va fi un test pentru partide și parlamentari.