Cariera politică a juristului și ziaristului Corneliu Coposu a fost puternic influențată de rudele sale, fiind crescut într-o familie implicată activ în lupta pentru recunoașterea drepturilor românilor în Imperiul Austro-Ungar, și de marele artizan al Unirii din 1918, Iuliu Maniu, lângă care și-a făcut ucenicia politică.

În 1930, cât încă era student, Corneliu Coposu a devenit șef de cabinet pentru Iuliu Maniu, urmând mai apoi să evolueze ca director de cabinet și secretar politic al acestuia. Astfel, Corneliu Coposu îl însoțește în toate misiunile și negocierile pe Iuliu Maniu, care-i devine astfel inevitabil model și mentor.

Intrat în vizorul comuniștilor, în 14 iulie 1947, în urma „afacerii Tămădău”, Corneliu Coposu este arestat fiind acuzat că a încercat să fugă într-o țară străină, deși, inițial, Coposu nu făcea parte dintre liderii PNȚ arestați la Tămădău. Pentru Corneliu Coposu urmează 9 ani grei, în care a fost ținut în arest preventiv şi s-a încercat implicare lui în multe procese politice, însă fără a fi judecat, ca mai apoi, în 1956, să i se inventeze un proces pentru „înaltă trădare a clasei muncitoare” și pentru „crimă contra reformelor sociale” pentru care a fost condamnat la muncă silnică pe viață.

După 17 ani de detenție în condiții extrem de severe, în 1964, este pus în liberate, urmând să lucreze ca muncitor necalificat în domeniul construcțiilor, perioadă în care este încă urmărit și percheziționat de Securitate.

Rămânând un adevărat strateg politic, Corneliu Coposu reușește să păstreze legătura cu lideri politici occidentali, iar în 1987 adresează o cerere lui Jean-Marie Daillet și afiliază clandestinul Partid Național Țărănesc la Internațională Creștin Democrată.

După Revoluția din 1989, printr-un mesaj-manifest, Corneliu Coposu relansează PNȚ ca PNȚCD (Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat), formaţiune pe care o și conduce până în 1995, când Seniorul Corneliu Coposu se stinge din viață.